Reprezentanții instituțiilor de învățământ superior din Chișinău s-au reunit la Universitatea de Stat din Moldova (USM) în cadrul Sesiunii de informare destinată formatorilor privind etica și integritatea academică.

În deschiderea evenimentului, rectorul USM Igor Șarov, a adresat un mesaj participanților și a reafirmat angajamentul ferm al instituției de a forma o generație capabilă să respecte integritatea instituțională, principiile etice și normele deontologiei universitare.

De asemenea, participanții au fost salutați de către Rodica Braguța, șefa Direcției juridice și resurse umane a Ministerului Educației și Cercetării, care a subliniat importanța consolidării unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate academică.

În continuare, Natalia Gavrilenco, prodecan al Facultății de Drept, USM, a prezentat Curriculumul la disciplina „Etică și Integritate Academică”, evidențiind reperele teoretice și aplicative ale acestuia. Reprezentanta IP USMF „Nicolae Testemițanu” Tatiana Novac, șefa Departamentului Juridic/Resurse Umane, a prezentat suportul metodologic destinat cadrelor didactice, iar  Natalia Cheradi, directoarea Bibliotecii Științifice a ASEM a abordat subiectul rolului bibliotecii academice în promovarea integrității în activitatea științifică.

Sesiunea de informare s-a încheiat cu o rundă de discuții, în cadrul căreia participanții au formulat opinii și recomandări privind materialele didactice elaborate pentru promovarea eticii și integrității academice.

Published Wednesday November 26th, 2025

Announcements and Press Releases

Cercetători și doctoranzi ai USM – interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved