În perioada 26–27 noiembrie 2025, directorul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, Svetlana Slusarenco, doctor în drept, conferențiar universitar, a participat la Conferința Științifică Internațională „Libertatea de conștiință: fundament pentru drepturile omului, educație și pace durabilă”, desfășurată la Palatul Parlamentului României, Sala Senatului.

Evenimentul a reunit personalități marcante din mediul academic, legislativ și executiv, constituind o platformă de dialog de înalt nivel privind protecția libertăților fundamentale. Printre participanți s-au numărat: Președintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Parlamentului României, Liviu–Bogdan Ciucă; Titus Corlățean – Senator al României, jurist și diplomat de carieră și președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului; membri ai Parlamentului României; alături de numeroși experți, cadre universitare și reprezentanți ai instituțiilor publice din România și Republica Moldova.

Directorul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, Svetlana Slusarenco, doctor în drept, conferențiar universitar, a menționat că „Libertatea conștiinței exprimă principiul pluralismului valoric și ideologic al statului de drept, iar dimensiunea interioară a libertății de gândire este un element central al demnității umane și al autonomiei individuale.”

Lucrările conferinței au abordat teme centrale privind obligațiile negative și obligațiile pozitive ale statului în garantarea libertății de conștiință. Discuțiile au evidențiat necesitatea respectării autonomiei individului și concomitent, responsabilitatea statului de a implementa politici și mecanisme eficiente pentru protejarea efectivă a acestui drept fundamental.

Participarea la eveniment a oferit ocazia de a contribui la un schimb de idei privind legătura dintre libertatea de conștiință, educația civică și drepturile omului, precum și de a dezvolta noi direcții de colaborare academică și instituțională.

Published Monday December 1st, 2025

Announcements and Press Releases

USM a organizat Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Universitatea de Stat din Moldova a organizat astăzi Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”, eveniment organizat de Institutul de Chimie și...

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved