Universitatea de Stat din Moldova are deosebita onoare să anunțe că rectorul, prof. univ., dr. Igor Șarov, se numără printre laureații Premiilor Naționale NEGRUZZI – 200, ediția jubiliară a X-a, care a avut loc astăzi, 01 decembrie, la Iași. Distincția este acordată în semn de apreciere pentru întreaga sa contribuție în domeniul istoriei, culturii și dezvoltării mediului academic din Republica Moldova, precum și pentru rolul său activ în consolidarea dialogului cultural și educațional în spațiul românesc și european.

Ceremonia de decernare s-a desfășurat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, iar premiile au fost înmânate de Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica. În cadrul ediției din acest an, juriul a decis acordarea premiilor următoarelor personalități marcante:

Igor Șarov, profesor, istoric, rector al Universității de Stat din Moldova;

Sorin Istrail, informatician, cercetător, profesor de matematică la Brown University, SUA;

Alexandru Mironov, profesor, scriitor, editor și realizator de emisiuni culturale și educative.

Premiile Naționale NEGRUZZI – 200, instituite în 2016, sunt un reper cultural de prestigiu în spațiul românesc, omagiind excelența în domeniile artistic, umanist și științific.

Evenimentul este organizat de Editura „Junimea”, sub patronajul Primăriei Municipiului Iași, cu sprijinul Domeniilor Lungu – Hermeziu și în parteneriat cu BCU „Mihai Eminescu”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, TVR Iași, Radio Iași, Asociația „Cercul Junimii” și Ateneul Național din Iași. Felicitări, domnule rector Igor Șarov!

Published Monday December 1st, 2025

Announcements and Press Releases

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved