În cadrul unei noi ședințe a Senatului Universității de Stat din Moldova au fost examinate și aprobate mai multe subiecte privind activitatea academică, administrativă și socială a instituției.

Un prim punct pe ordinea de zi a vizat Raportul de evaluare a condițiilor de trai și a situației cazării studenților în căminele USM, prezentat de Victor Gîrlea, șeful Departamentului Social. Raportul a oferit o imagine actualizată asupra infrastructurii existente, a necesităților studenților și a măsurilor prioritare pentru îmbunătățirea confortului și siguranței în cămine.

Senatul a examinat și a aprobat lansarea concursului privind suplinirea funcțiilor didactice și științifico-didactice, prezentată de prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, prim-prorector, prorector pentru activitatea didactică și studențească. Un alt subiect a vizat Aprobarea Regulamentului instituțional cu privire la tipurile și modul de stabilire a sporului cu caracter specific, raportul fiind prezentat de Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale. De asemenea, a fost analizat și raportul Cu privire la scutirea de taxa de studii, în baza căruia Senatul a examinat condițiile și criteriile de acordare a facilităților financiare pentru studenți.

Senatul a mai aprobat și regulamentul privind utilizarea patrimoniului subdiviziunii USM – Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” pentru organizarea evenimentelor cu profil socio-cultural sau recreativ. Prorectorul Vladimir Dolghi a menționat necesitatea acestor măsuri pentru gestionarea eficientă și transparentă a spațiilor destinate activităților comunitare.

Senatul a aprobat și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea laboratorului științific „Cercetare și educație în drepturile omului și sustenabilitate” (Jurislab), prezentat de prof. univ., dr. hab. Rodica Ciobanu, șef al Departamentului Drept Public. Laboratorul reprezintă un pas important în consolidarea cercetării interdisciplinare în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării durabile.

De asemenea, a fost analizată și aprobată actualizarea Metodologiei de elaborare și evaluare a planurilor de învățământ pentru ciclul I – Licență și ciclul II – Master, raport prezentat de dr. Violeta Cotilevici, șefa Departamentului Managementul Calității. 

Published Wednesday December 3rd, 2025

Announcements and Press Releases

ANUNȚ SECUNDAR (Second Call): Conferința Națională cu Participare Internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Având în vedere interesul crescut manifestat de comunitatea academică și numeroasele solicitări primite, Comitetul de Organizare are plăcerea de a anunța prelungirea perioadei de înscriere și...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova, mai aproape de viitorii studenți la târgurile universitare din țară

Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved