Universitatea de Stat din Moldova (USM)  a organizat, la 03 decembrie, conferința științifico-practică „Strategii de prevenire a violenței în bază de gen în spațiul digital”, un eveniment desfășurat în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul Național de Probațiune, Platforma pentru Egalitate de Gen și Asociația Gender-Centru. Activitatea s-a înscris în cadrul Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

În deschidere, decana Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, dr., prof. univ. Maia Șevciuc, a subliniat rolul Universtății în formarea specialiștilor capabili să răspundă provocărilor generate de violența digitală. Sesiunea plenară a inclus prezentări privind impactul psihosocial al violenței în mediul online, vulnerabilitățile tinerelor și formele de control facilitate de tehnologie, realizate de studente și masterande, coordonate de dr., lect.univ. Valeria Pascaru-Goncear.

Reprezentanții Inspectoratului Național de Probațiune au prezentat modalitățile de lucru cu agresorii familiali și contribuția monitorizării electronice la creșterea siguranței victimelor. Secretara de Stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Felicia Bechtoldt, a evidențiat cadrul legislativ consolidat în 2025 și necesitatea cooperării instituționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și în mediul digital.

Evenimentul a fost moderat de dr. hab., prof. univ. Valentina Bodrug-Lungu, expertă în studii de gen și președinta Asociației „Gender-Centru”, care a accentuat caracterul profund uman al violenței digitale și nevoia unor mecanisme de protecție bazate pe respect și responsabilitate.

În cadrul atelierelor tematice au fost abordate rolul serviciilor psihopedagogice, consilierea în situații de criză și colaborarea dintre școală, familie și comunitate. Concluziile formulate au evidențiat importanța formării continue, a intervențiilor interdisciplinare și a promovării siguranței online pentru toate categoriile de populație.

Evenimentul s-a încheiat prin reafirmarea mesajului comun „Nu există #NicioScuză pentru abuzul online!”, subliniind angajamentul USM și al partenerilor de a contribui la dezvoltarea unui mediu digital sigur și incluziv.

Published Thursday December 4th, 2025

Announcements and Press Releases

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved