Rectorul USM, dr., conf. univ. Igor Șarov, a fost astăzi, 9 august, gazda vizitei însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău, Laura Hruby, pe șantierul de construcții a primului centru de tehnologii media din Republica Moldova – MEDIACOR, amplasat în campusul Universității de Stat din Moldova.

Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au vizat: etapele de construcție a MEDIACOR; importanța susținerii libertății presei într-o societate democratică; formarea specialiștilor de înaltă calitate în domeniul jurnalismului și industriei creative; crearea spațiilor de producție multimedia de ultimă generație etc.

Rectorul USM, dr., conf. univ. Igor Șarov a menționat că odată cu dezvoltarea MEDIACOR, cea mai mare universitate din țară – USM își va transforma oferta educațională, tinerii își vor dezvolta cunoștințele și vor excela la nivel internațional în domeniul noilor instrumente media. „Suntem convinși că Centrul va deveni un important Hub pentru valorificarea ultimilor inovații din domeniile media și industriei creative de care vor  beneficia atât studenții, cercetătorii, dar și profesioniștii, din sectorul de stat cât și cel privat.”

Directorul Proiectului de Competitivitate al USAID, Suedia și UK Doina Nistor a afirmat că MEDIACOR va contribui la accelerarea dezvoltării serviciilor din industria creativă și va oferi studenților și specialiștilor din industria creativă spații de producție multimedia de ultimă generație.  

Însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău, Laura Hruby a subliniat importanța existenței unei mass-media independente într-o țară dezvoltată și rolul primordial al instituțiilor de învățământ superior în formarea specialiștilor calificați.

În context, a fost efectuat un tur al șantierului de construcții. 

MEDIACOR va fi lansat la sfârșitul anului 2021, cu o investiție de aproximativ 3 milioane USD din partea partenerilor strategici USAID, Suedia, UK și Ambasada SUA, dar și din partea Ministerului Educației Culturii și Cercetării, a USM și a sectorului privat prin Asociația Companiilor Creative COR.

Published Monday August 9th, 2021

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”

Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și...

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved