Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, marcată astăzi, 10 decembrie, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova a organizat cea de-a XX-a ediție a Conferinței științifice studențești cu tema „Respectarea drepturilor omului: aspirație a statului de drept și criteriu de integrare europeană”. Evenimentul a oferit posibilitatea tinerilor cercetători, profesorilor și invitaților să reflecte  asupra evoluțiilor și provocărilor actuale în domeniul protecției drepturilor fundamentale.

Invitații speciali ai ediției au fost: Lilian Carp, președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Eleonora Badan-Melnic, judecător la Curtea de Apel Centru și formator în cadrul Institutului Național al Justiției, precum și Angelina Zaporojan-Pîrgari, directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor. Prezența acestora a oferit participanților o perspectivă aplicată asupra modului în care drepturile omului sunt protejate, promovate și integrate în procesele legislative, judiciare și sociale din Republica Moldova.

Invitații au fost salutați de rectorul Igor Șarov, care a exprimat aprecierea sa pentru deschiderea și disponibilitatea domniilor lor de a împărtăși studenților din experiența profesională și din viziunea lor asupra rolului instituțiilor publice în consolidarea statului de drept. 

Conferința a oferit studenților oportunitatea de a prezenta lucrări științifice, de a participa la discuții interdisciplinare și de a dezvolta o înțelegere mai amplă asupra impactului drepturilor omului în societatea contemporană. 

Published Wednesday December 10th, 2025

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova a participat la cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Internaționale de Formare a Personalului desfășurată la Universitatea Dumlupınar din Kütahya, Turcia

Experiența Universității de Stat din Moldova în domeniul cooperării internaționale, transformării digitale și dezvoltării proiectelor europene a fost prezentată în cadrul celei de-a IV-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia, extind cooperarea academică printr-un nou acord de colaborare

USM continuă să dezvolte relațiile de cooperare cu Universitatea Tsukuba din Japonia. Instituția noastră a încheiat un nou Memorandum de cooperare pentru schimburi academice și colaborare...

Studenți USM au explorat competențele viitorului la o conferință internațională dedicată inovării și standardizării

Un grup de 32 de studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, au participat la Conferința Internațională „Standards 4Future Skills...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved