Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF-USM) a organizat, la 18 decembrie, cea de-a șaptea ediție a ciclului de ateliere „Entreprendre avec…”, intitulată „Entreprendre avec… une touche personnelle”, dedicată descoperirii antreprenoriatului responsabil, cu accent pe valori, creativitate și implicare personală.

Evenimentul a fost deschis printr-un mesaj de salut adresat participanților de către Claudia VIȘAN, responsabilă a Biroului național AUF Moldova, care a evidențiat importanța unor astfel de inițiative pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial și a angajabilității studenților francofoni.

Facilitatoarea atelierului, Veronica CELAC, antreprenoare francofonă și fondatoarea brandului Feteelle Brand, a prezentat parcursul său profesional și viziunea asupra antreprenoriatului durabil, subliniind relevanța alegerilor responsabile și a coerenței dintre valorile personale și proiectul profesional.

În acest cadru, o discuție reflexivă a facilitat abordarea unor teme esențiale, precum:

  • sensul antreprenoriatului
  • valorile care ghidează acțiunea profesională
  • riscul, eșecul și învățarea
  • definirea succesului
  • angajamentul și responsabilitatea socială

Dimensiunea aplicativ-creativă a atelierului a fost valorificată printr-o activitate de personalizare a truselor de cosmetice, oferindu-le participanților posibilitatea de a transforma ideile și identitatea vizuală în creații unice. Activitatea a ilustrat, în mod concret, legătura dintre spiritul antreprenorial, creativitate și exprimare personală.

Atelierul a reunit studenți de la ciclul licență și master din cadrul Facultății de Litere și a Facultății de Științe Economice, care au înțeles, prin exemple și exerciții aplicate, că a fi antreprenor înseamnă și a avea curajul de a crea, de a te defini și de a da sens alegerilor tale.

Published Friday December 19th, 2025

Announcements and Press Releases

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved