La data de 19 decembrie 2025, sub egida Departamentului Drept Penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat Masa rotundă cu tema Criminalitatea informatică în Republica Moldova: exigențe europene și eficiența aplicării răspunderii penale.

În cadrul acestei întâlniri, alături de masteranzii din anul I, specialitatea Drept penal, au participat, printre alții: dl Sergiu Russu, Adjunct al Procurorului General; dl Gheorghe Gheorghiță, consultant, Direcţia elaborare acte normative, Ministerul Justiției al Republicii Moldova; dl Serghei Brînza, doctor habilitat în drept, profesor universitar; dl Vitalie Stati, doctor în drept, profesor universitar; dna Ludmila Dumneanu, doctor în drept, conferențiar universitar; dna Dorina Gurev, doctor în drept, conferențiar universitar; dl Dan Furculiță, master în drept, doctorand.

În timpul evenimentului, au fost abordate o serie de subiecte, printre care:

– Implementarea Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică (Convenției de la Budapesta) în Codul penal al Republicii Moldova;

– Implementarea unor acte normative relevante ale UE (Directiva 2013/40/UE, Directiva (UE) 2019/713 și Regulamentul (UE) 2016/679) în Codul penal al Republicii Moldova;

– Efectele adoptării Legii nr. 136/2024 asupra normelor din Capitolul XI din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova;

– Eficiența normelor din Capitolul XI din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova în contextul noilor provocări sociale (inteligența artificială, deepfake, darknet etc.);

– Eficiența aplicării în practică a normelor din Capitolul XI din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova;

– Rezultatele sondajului sociologic privind percepția asupra fenomenului criminalității informatice, nivelul de conștientizare a riscurilor digitale și gradul de încredere în instituțiile statului pentru prevenirea și combaterea acestui tip de infracțiuni;

– Analiza comparativă a normelor din Capitolul XI din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova cu reglementările similare din alte state europene, pentru a identifica bune practici și eventuale lacune legislative, etc.

Masa rotundă a evidențiat importanța alinierii legislației naționale la standardele europene în domeniul combaterii criminalității informatice, precum și necesitatea unei abordări interdisciplinare pentru a răspunde provocărilor generate de noile tehnologii. Schimbul de opinii între specialiști, cadre universitare și masteranzi a contribuit la identificarea unor soluții practice și la consolidarea parteneriatului dintre mediul academic și cel profesional. Evenimentul a subliniat, totodată, rolul esențial al educației juridice și al conștientizării publicului în prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice, creând premise pentru inițiative viitoare de colaborare.

Published Tuesday December 23rd, 2025

Announcements and Press Releases

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved