În spiritul cooperării academice întru valorificarea patrimoniului cultural și științific comun de pe ambele maluri ale Prutului, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au recunoscut meritele unor personalități notorii prin conferirea de medalii, premii și diplome.

Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” a fost conferită domnului Igor Bercu, doctor în istorie, decan al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, în semn de înaltă apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile la promovarea științei pe plan național și internațional, pentru formarea cadrelor științifice și pentru managementul academic eficient.

Distincția a fost acordată cu prilejul Zilei Culturii Naționale, marcată anual la 15 ianuarie, în cadrul unei sesiuni festive comune organizate de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, desfășurate simultan la București și Chișinău, în format mixt, fizic și online. Sesiunea a reunit, în Aula Academiei Române și în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, personalități de prestigiu ale mediului academic și cultural de pe ambele maluri ale Prutului.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova îi adresează domnului Igor Bercu sincere felicitări pentru această distincție și îi urează noi realizări în domeniul cercetării, educației și afirmării valorilor culturale românești.

Published Monday January 19th, 2026

Announcements and Press Releases

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved