Universitatea de Stat din Moldova participă, pe parcursul a trei zile, la un program academic intensiv ce include prelegeri, seminare și ateliere de lucru, susținute de experți internaționali, care are drept obiectiv consolidarea capacităților academice și practice în domeniul comunicării strategice bazate pe valori, al analizei spațiului informațional și al rezilienței societale.

În acest contextul lansării Programului pentru cadrele didactice de la USM, o delegație a experților din Estonia: Dr. Kristina Tõnnisson – expert internațional, Gretel Juhansoo – coordonatoare de proiect, Rainer Saks – expert în inteligență și securitate a vizitat instituția noastră, unde au avut o întrevedere cu rectorul Igor Șarov și decanul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM, Alexandru Solcan. 

În cadrul discuțiilor au fost subliniate obiectivele programului, ce prevede schimb de expertiză privind dezvoltarea curriculumului universitar adaptat contextului local, abordarea fenomenelor de manipulare informațională și ingerință străină (FIMI), precum și pe identificarea unor răspunsuri eficiente din partea mediului academic și a instituțiilor guvernamentale, în vederea consolidării unei societăți mai coezive și mai reziliente în Republica Moldova.

Rectorul Igor Șarov a salutat această inițiativă și a reafirmat angajamentul instituției pentru dezvoltarea educației de calitate, cooperarea internațională și consolidarea competențelor academice relevante pentru provocările contemporane.

Programul este inițiat de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării și experți PractNet.

Published Wednesday January 21st, 2026

Announcements and Press Releases

Manifestarea științifică „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”, organizată la USM

În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat...

Dialog academic între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia

Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM...

Curs de dezvoltare profesională organizat de către Școala de Administrație Publică a USM la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Pe parcursul a patru zile (11-14 mai), Școala de Administrație Publică (ȘAP) din cadrul USM, organizează cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved