O delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova (USM), prilejuită de inițiativa deschiderii filialei UNPR în Republica Moldova și de consolidarea dialogului instituțional dintre mediul academic și cel de afaceri românesc.

În cadrul vizitei, delegația UNPR a avut o întrevedere cu rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, discuțiile fiind axate pe identificarea unor direcții comune de colaborare și pe rolul universității în susținerea dezvoltării economice și antreprenoriale. Întâlnirea a evidențiat interesul ambelor părți pentru valorificarea potențialului academic al USM și pentru crearea unui dialog durabil între educație, cercetare și mediul de afaceri.

Reprezentanții delegației, condusă de președintele Ioan Lucian, au vorbit despre lansarea filialei UNPR la Chișinău, structură care va reuni companii de prestigiu din România și care își propune să faciliteze cooperarea cu instituțiile de învățământ superior. În acest context, a fost subliniată importanța implicării studenților, tinerilor specialiști și a cadrelor didactice în proiecte comune, precum stagii de practică, internshipuri, workshop-uri și programe de mentorat, menite să sprijine integrarea pe piața muncii și să stimuleze spiritul antreprenorial.

Rectorul Igor Șarov a exprimat deschiderea pentru colaborare și susținerea inițiativelor care contribuie la formarea profesională a studenților și la consolidarea relațiilor cu mediul de afaceri din spațiul românesc.

Reprezentanții UNPR au menționat că parteneriatul cu USM poate genera beneficii reciproce, atât pentru comunitatea universitară, prin acces la expertiza companiilor membre, cât și pentru mediul de afaceri, prin implicarea activă în formarea viitorilor specialiști.

Published Thursday January 22nd, 2026

Announcements and Press Releases

Școala de Administrație Publică a USM, prezentă la Conferința Științifică Internațională „Lecturile Municipale Anton Kohanovschi” din Ucraina

Instituția noastră contribuie activ la promovarea dialogului academic regional privind modernizarea administrației publice. În acest sens, directorul adjunct al Școlii de Administrație Publică a USM, Aurelia...

Clubul de Limbă franceză revine la CUF-USM!

Centrul universitar francofon al USM organizează Clubul de Limbă franceză, un spațiu de întâlnire și comunicare pentru studenții care vor să practice franceza într-un cadru dinamic...

Peste 200 de cercetători din 16 țări s-au reunit la USM în cadrul Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor și Fizicii Stării Condensate MSCMP2026

În perioada 1-4 septembrie anul curent, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat lucrările celei de-a XI-a ediții a Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​