Universitatea de Stat din Moldova (USM) în cooperare cu Moldova-Institut Leipzig (MIL) organizează un workshop în cadrul programului DAAD „Dialogul Est-Vest 2026”.

Participanți:

Grupul țintă îl constituie cadre didactice (de la licee şi universităţi) din Ucraina, Moldova și Georgia. În scrisoarea de motivație, aplicanţii urmează să propună un loc al memoriei (de exemplu, memorial, piață, mozaic, nume de străzii) pe care ei ar dori să-l cerceteze, justificând alegerea și indicând semnificația acestui loc al memoriei. În același timp, trebuie să explice de ce au ales acest loc al memoriei, să-l ȋncadreze în contextul său istoric, să arate condițiile apariției sale și percepția sa de către diferite grupuri de destinatari. Este important să se descrie semnificația sa simbolică pentru comunitatea locală și memoria națională, precum și să se acorde atenție conflictelor, discuțiilor și contradicțiilor apărute în jurul său, legate de conservarea, transformarea sau posibila demontare a acestuia.

În cadrul proiectului, va fi publicată o culegere de articole pe tema „Conflicte ale memoriei”, care va include articole ale participanţilor acestui proiect.

Obiective, întrebări și program

Acest proiect oferă cadrelor didactice din Republica Moldova, Ucraina și Geor-

gia oportunitatea de a aborda în mod diferențiat culturile actuale ale memo riei și de a reevalua trecutul sovietic, cu scopul de a cunoaște și a înțelege mai bine pozițiile față de istoria recentă.

Obiectivul principal al proiectului este inițierea unei discuții despre cauzele conflictelor legate de memorie și organizarea unui schimb de opinii despre diferite locuri de memorie – monu-

mente, memoriale, piețe, mozaicuri, denumiri de străzi și alte simboluri.

În cadrul proiectului vor fi discutate, în special, următoarele întrebări: Cum

schimbă războiul agresiv pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei înțelegerea noastră și viziunea noastră asupra istoriei și a memoriei? Ce conflicte apar ca urmare a acestuia?

Programul include comunicări ale experților, vizite la muzee și excursii tematice ghidate, fiind completate de runde de discuții şi lucru în grupuri mici.

Finanțare

Proiectul este finanțat de Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) din sursele Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei. În baza acestei finanțări, Moldova-Institut Leipzig va acoperi cheltuielile pentru program,cazare, alimentare, excursii precum și de transport (sosire-plecare). Cheltuielile de călătorie ale participanților vor fi rambursate la sosirea la Chișinău în limita cheltuielilor reale şi la prezentarea biletelor de călătorie (tipărite).

Depunerea dosarelor

Dosarul complet de aplicare (în limbile posibile: română, ucraineană, rusă, germană, engleză) va conține următoarele acte:

  •  CV-ul tabelar complet (maximum 3 pagini);
  •  Scrisoare de motivare (1 pagină);
  •  Copia diplomei universitare;
  •  Informații privind competențele ling-
  • vistice.

Limbile de lucru sunt germana și rusa. Dacă va fi necesar, se va asigura traducerea din germană în rusă și viceversa. Întrebările pot fi adresate și în engleză, ucraineană și română.

Expediați dosarul la următoarea adresă de email: moldova@uni-leipzig.de .

Data-limită pentru depunerea actelor la Moldova-Institut Leipzig (MIL) – 1 martie 2026.

AȘTEPTĂM DOSARELE DVS.!

Published Monday January 26th, 2026

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova inițiază semnarea unui memorandum de colaborare cu autoritățile din România în domeniul cercetării și turismului

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 30 ianuarie, o vizită oficială a Secretarului de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din...

Universitatea de Stat din Moldova lansează primul Micromaster în Multimedia Design la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea primului Micromaster în Multimedia Design, un program educațional dezvoltat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, conceput...

Universitatea de Stat din Moldova își propune să-și extindă cooperarea internațională prin Programul Fulbright Specialist al SUA

Universitatea de Stat din Moldova este un promotor constant al internaționalizării programelor de studii și al ofertei educaționale, diversificându-și în mod continuu direcțiile de cooperare academică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved