Cercetarea științifică reprezintă o dimensiune fundamentală a activității Universității de Stat din Moldova. În acest context, Senatul USM a aprobat, în ședința de ieri, 27 ianuarie, raportul privind „Studiile de doctorat și postdoctorat: realizări și perspective”, unde au fost evidențiate obiectivele strategice pentru următorul an.

Pentru anul 2026, sunt stabilite drept priorități extinderea și consolidarea corpului de conducători de doctorat, inclusiv prin cercetări în cotutelă, creșterea numărului și calității proiectelor de granturi pentru finanțare bugetară, fortificarea cadrului reglementar al studiilor doctorale, inițierea procesului de acreditare externă a școlilor doctorale, precum și organizarea alegerilor pentru conducerea acestora și pentru noua componență a Consiliului Științific al USM.

Raportul prezentat de către Șefa Departamentului Studii Doctorat și Postdoctorat al USM, Lilia Spînu, relevă progresele înregistrate în activitatea celor cinci școli doctorale ale USM, dinamica pozitivă a numărului de doctoranzi, consolidarea capacității de conducere doctorală și rezultatele obținute în cercetare, reflectate prin titluri științifice confirmate, burse de excelență, mobilități academice și participări la evenimente științifice naționale și internaționale.

Published Wednesday January 28th, 2026

Announcements and Press Releases

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

La USM au început lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”

Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved