Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea primului Micromaster în Multimedia Design, un program educațional dezvoltat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, conceput pentru a răspunde direct cerințelor actuale ale industriei creative.

Micromasterul este un program modern de formare academică, care combină cursurile scurte (workshop-uri) și masteratul clasic. Acesta se adresează studenților și absolvenților instituțiilor de învățământ superior, cadrelor didactice, precum și persoanelor interesate de perfecționare profesională sau reconversie de carieră în domeniul creativ-digital.

Aici îți vei dezvolta competențe pentru proiectarea și realizarea produselor digitale interactive, structurate în două blocuri principale:
1. Fundamente vizuale – compoziție, teoria culorii, tipografie, identitate vizuală;
2. Design interactiv & digital – UX Research, UI Design, storytelling digital, prototipare în Figma/Adobe.

De ce să te înscrii?

  • Doar 6 săptămâni de studiu (20 februarie – 28 martie);
  • Primești un certificat de Micromaster, emis de USM, cu 5 credite ECTS (120 de ore de activitate) recunoscute academic;
  • Programul este 100% gratuit;
  • Format hibrid (offline & online), adaptat persoanelor cu un program zilnic încărcat;
  • Înveți de la mentori care activează direct în industria designului (asist. univ. Radion Cicic, Gabriela Cebotar);
  • Alte beneficii educaționale pentru dezvoltarea profesională.

Dosarul trebuie să conțină: copia diplomei de licență, copia buletinului de identitate și 2 fotografii tip 3×4. Îl poți depune la USM, str. Alexei Mateevici, nr. 60, Blocul Central, etajul IV, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, biroul 420 (Decanatul FJȘC).

Data limită de depunere a dosarului: 10 februarie 2026. Pentru informații suplimentare: laura.tugarev@usm.md

Investește 6 săptămâni în formarea ta și obține un salt profesional vizibil, cu certificare academică recunoscută.
____________________

Programul este construit pe principiile micro-learningului, cu accent pe dezvoltarea competențelor aplicate. La final, participanții obțin un Certificat de Microcalificare, care asigură recunoașterea oficială a studiilor prin credite academice ECTS. Programele de microcalificare sunt susținute de politicile educaționale europene, în conformitate cu Cadrul European pentru Microcredite.

Published Thursday January 29th, 2026

Announcements and Press Releases

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved