Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea primului Micromaster în Multimedia Design, un program educațional dezvoltat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, conceput pentru a răspunde direct cerințelor actuale ale industriei creative.

Micromasterul este un program modern de formare academică, care combină cursurile scurte (workshop-uri) și masteratul clasic. Acesta se adresează studenților și absolvenților instituțiilor de învățământ superior, cadrelor didactice, precum și persoanelor interesate de perfecționare profesională sau reconversie de carieră în domeniul creativ-digital.

Aici îți vei dezvolta competențe pentru proiectarea și realizarea produselor digitale interactive, structurate în două blocuri principale:
1. Fundamente vizuale – compoziție, teoria culorii, tipografie, identitate vizuală;
2. Design interactiv & digital – UX Research, UI Design, storytelling digital, prototipare în Figma/Adobe.

De ce să te înscrii?

  • Doar 6 săptămâni de studiu (20 februarie – 28 martie);
  • Primești un certificat de Micromaster, emis de USM, cu 5 credite ECTS (120 de ore de activitate) recunoscute academic;
  • Programul este 100% gratuit;
  • Format hibrid (offline & online), adaptat persoanelor cu un program zilnic încărcat;
  • Înveți de la mentori care activează direct în industria designului (asist. univ. Radion Cicic, Gabriela Cebotar);
  • Alte beneficii educaționale pentru dezvoltarea profesională.

Dosarul trebuie să conțină: copia diplomei de licență, copia buletinului de identitate și 2 fotografii tip 3×4. Îl poți depune la USM, str. Alexei Mateevici, nr. 60, Blocul Central, etajul IV, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, biroul 420 (Decanatul FJȘC).

Data limită de depunere a dosarului: 10 februarie 2026. Pentru informații suplimentare: laura.tugarev@usm.md

Investește 6 săptămâni în formarea ta și obține un salt profesional vizibil, cu certificare academică recunoscută.
____________________

Programul este construit pe principiile micro-learningului, cu accent pe dezvoltarea competențelor aplicate. La final, participanții obțin un Certificat de Microcalificare, care asigură recunoașterea oficială a studiilor prin credite academice ECTS. Programele de microcalificare sunt susținute de politicile educaționale europene, în conformitate cu Cadrul European pentru Microcredite.

Published Thursday January 29th, 2026

Announcements and Press Releases

Palmaresul distincțiilor Universității de Stat din Moldova – îmbogățit cu 21 de medalii de aur, obținute la PRO INVENT 2026

Universitatea de Stat din Moldova s-a remarcat prin performanțe notabile în cadrul Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, desfășurat în perioada 14–16...

70 de ani de la Revoluția Maghiară din 1956, marcați la Universitatea de Stat din Moldova printr-o expoziție documentară

În acest an, se împlinesc 70 de ani de la izbucnirea Revoluției Maghiare din 1956. Astfel, Universitatea de Stat din Moldova, prin Facultatea de Istorie și...

18 studenți ai USM – premiați cu diplome de recunoștință pentru contribuția lor la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția 2026

Pentru al cincilea an consecutiv, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a fi gazda celui mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​