În acest weekend, profesorul și directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova, Victor Juc, a fost omagiat. Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al USM, rectorul Igor Șarov și prorectorul pentru activitatea științifică, Georgeta Stepanov, l-au felicitat în numele comunității academice, adresând mesaje de apreciere și recunoștință cu prilejul acestei aniversări.

În intervențiile lor, managerii USM au evidențiat contribuția constantă a domnului Victor Juc la dezvoltarea instituțională a Institutului, la consolidarea cercetării științifice și la promovarea excelenței academice.

Cu acest prilej, comunitatea academică i-a transmis urări de sănătate, realizări profesionale și continuitate în activitatea științifică și managerială, exprimându-și recunoștința pentru dedicarea și profesionalismul de care dă dovadă.

Victor Juc este doctor habilitat în științe politice, profesor universitar și cercetător cu o carieră academică și științifică de peste trei decenii. A deținut, de-a lungul timpului, funcții de conducere în cadrul instituțiilor de cercetare ale Academiei de Științe a Moldovei și este autor și coautor a peste 300 de lucrări științifice, inclusiv monografii și manuale universitare, remarcându-se prin rigoare intelectuală, leadership academic și viziune strategică.

Published Monday February 2nd, 2026

Announcements and Press Releases

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved