Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit și implementat de Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, au semnat un Acord de parteneriat care vizează dezvoltarea și implementarea unui program de microcalificare în Multimedia Design, în cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM.

Acordul a fost semnat de rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, doctor, profesor universitar, și de directorul Programului Innovate Moldova, Sergiu Rabii, marcând un pas important în consolidarea cooperării dintre mediul academic și inițiativele internaționale de susținere a inovării și industriilor creative.

Părțile vor colabora în domeniul didactic prin consultări publice privind conținutul planurilor de studii, formele și metodele de învățământ, organizarea stagiilor de practică, precum și prin activități de dezvoltare, implementare și evaluare a programului de microcalificare. Totodată, cooperarea va include schimburi de experiență profesională, prelegeri tematice, masterclass-uri și activități de instruire susținute de specialiști din mediul academic și profesional, precum și expertizarea procesului educațional în vederea asigurării calității acestuia.

Componenta creativă a parteneriatului vizează organizarea de cursuri de perfecționare, workshop-uri, hackathoane, competiții creative și alte evenimente colaborative de inovare, precum și realizarea de proiecte de creație multimedia. Acestea vor include design vizual, animație 2D și 3D, producție video, materiale promoționale digitale, identitate vizuală și conținut interactiv destinat platformelor online.

Noul program este orientat spre formare aplicativă și dezvoltarea competențelor cerute pe piața muncii, oferind studenților și tinerilor profesioniști acces la masterclass-uri, workshop-uri, proiecte creative și colaborări cu specialiști din domeniul industriilor creative și multimedia.

Published Tuesday February 10th, 2026

Announcements and Press Releases

A demarat cursul „Management strategic”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își continuă misiunea de consolidare a capacităților instituționale din sectorul public prin dezvoltarea unor parteneriate...

USM consolidează activitățile de transfer tehnologic și inovații în valorificarea plantelor aromatice și medicinale

La data de 1 iulie 2026, Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic al USM, în parteneriat cu Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al...

Promoția 2026 a Facultății de Biologie și Geoștiințe a USM și-a primit diplomele de absolvire

Emoție, zâmbete și aplauze au însoțit ceremonia de înmânare a diplomelor de licență și master pentru absolvenții Promoției 2026 ai Facultății de Biologie și Geoștiințe a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved