Școala Doctorală Științe Juridice

a Universității de Stat din Moldova

anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul:

Efectele contractului față de terți

 

Candidat: BELIBAN-RAȚOI Ludmila

Specialitatea: 553.01 – Drept civil

Conducător științific: Băieșu Sergiu, profesor universitar, doctor în drept.

Data susținerii: 10 septembrie 2021

Ora: 11.00

Locația: blocul 2 al USM, biroul 119, strada Mihail Kogălniceanu, 67, municipiul Chișinău.

Comisia de susținere publică a tezei de doctorat:

Chibac Gheorghe, profesor universitar, doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova – președinte al comisiei;

Băieșu Sergiu, profesor universitar, doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova – conducător de doctorat;

Mihalachi Iurie, conferențiar universitar, doctor habilitat în drept, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”– referent oficial;

Trofimov Igor, conferențiar universitar, doctor în drept, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne – referent oficial;

Cazac Octavian, conferențiar universitar, doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova – conducător de doctorat;

Cebotari Valentina, conferențiar universitar, doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova – secretarul comisiei de doctorat.

Susținerea va avea loc în format mixt. Detalii de conexiune:

Link: https://us02web.zoom.us/j/87213462908?pwd=b2lhc1NNZnN0RXhiaGpTUG9ZbG8wdz09

Meeting ID: 872 1346 2908
Passcode: teza10sep

Teza de doctorat şi rezumatul pot fi consultate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la Biblioteca Universității de Stat din Moldova și pe pagina web a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (http://www.cnaa.md/theses/examination/).

Avizele și comentariile la teza de doctorat pot fi transmise la adresa electronică:

cebotarivalentina63@gmail.com

 

 

 

Published Tuesday August 24th, 2021

Announcements and Press Releases

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved