Academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academia Română, a susținut la USM o lecție publică dedicată unuia dintre cele mai sensibile și actuale subiecte ale prezentului: fundamentarea judecății morale într-o societate marcată de polarizare și relativism.

În deschidere rectorul Igor Șarov a menționat că o deosebită onoare pentru Universitatea de Stat din Moldova să îl aibă ca invitat pe Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, personalitate marcantă a filosofiei contemporane și un reper al reflecției academice din spațiul românesc.

Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și cercetători, generând un dialog consistent și argumentat pe teme de actualitate filosofică și socială.

În cadrul prelegerii, academicianul a propus o reflecție profundă asupra existenței faptelor și adevărurilor morale obiective, analizând conceptul drepturilor naturale și relevanța acestuia în dezbaterile contemporane din filosofia morală. Discursul a evidențiat provocările pe care le întâmpină societatea actuală în raport cu relativismul moral, dar și necesitatea unor repere etice solide în spațiul public.

Un punct esențial al intervenției l-a constituit apărarea unei poziții realiste privind existența drepturilor naturale – drepturi inalienabile, întemeiate în însăși natura umană, care funcționează ca limite morale ferme în fața puterii politice și a majorităților conjuncturale. În acest sens, drepturile au fost prezentate atât ca prerogative individuale, cât și ca instituții trans-individuale ce structurează spațiul democratic și reglementează raporturile dintre persoane și instituții.

Prelegerea a explorat, de asemenea, distincțiile conceptuale clasice privind tipologia drepturilor – drepturi ca pretenții, libertăți, puteri și imunități, subliniind relevanța acestor distincții pentru înțelegerea corectă a dezbaterilor contemporane despre libertate, obligație și autoritate. În plan metafizic și epistemologic, s-a discutat despre necesitatea articulării coerente dintre natura drepturilor și criteriile prin care pot fi evaluate și arbitrate conflictele morale generate de revendicări incompatibile.

Dezbaterea a evidențiat faptul că, dincolo de controversele teoretice, ideea drepturilor naturale răspunde unei intuiții morale profunde: indivizii nu pot fi tratați ca simple instrumente ale unor scopuri colective, iar demnitatea și libertatea fiecăruia reprezintă repere nenegociabile ale unei societăți democratice autentice.

Published Tuesday February 17th, 2026

Announcements and Press Releases

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNŢ Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: IMAGOLOGIA LITERARĂ: ȘCOLI, DIRECȚII, METODE elaborată de către studenta-doctorandă IOVU Elizaveta, program de doctorat: 622.03...

Invitație la Seminarul Internațional, organizat de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației din Republica...

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura în Secția Studii Doctorale în perioada 1 – 13 octombrie 2020 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved