În cea de-a doua zi a workshopului „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, organizat la Universitatea de Stat din Moldova, activitățile s-au axat pe dezvoltarea dialogului între mediul academic și piața muncii, printr-o serie de evenimente dedicate angajabilității studenților și absolvenților.

În prima parte a zilei, a avut loc Târgul locurilor de muncă pentru absolvenți, care a oferit participanților posibilitatea de a interacționa direct cu angajatorii sectorului public și privat, de a explora oportunități de carieră și de a iniția contacte profesionale. La târg a fost prezent și prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, care a evidențiat importanța parteneriatelor instituționale și a dezvoltării programelor de studii adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

Programul a continuat și cu alte activități, printre care o prezentare privind ghidarea în carieră și pregătirea pentru angajare în contextul aderării la Uniunea Europeană, precum și două mese rotunde organizate sub genericul „Dialog multilateral – angajatori, studenți și cadre didactice axat pe crearea strategiilor  de adaptare a noilor angajați” și „Dialog multilateral – angajatori, studenți și cadre didactice axat pe noile provocări generate de diversificarea modalităților de formare profesională”. Discuțiile s-au axat pe identificarea strategiilor de adaptare a noilor angajați la cerințele mediului profesional și pe analiza noilor provocări generate de diversificarea modalităților de formare, inclusiv impactul digitalizării și al formării hibride asupra inserției profesionale a absolvenților.

Ziua s-a încheiat cu prezentarea concluziilor și recomandărilor pentru îmbunătățirea mecanismelor instituționale de monitorizare a angajabilității și pentru facilitarea tranziției eficiente de la studii la piața muncii.

Workshop-ul „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, este la a treia ediție și s-a desfășurat în perioada 16 – 17 februarie, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ UPGRADE – Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova.

Published Tuesday February 17th, 2026

Announcements and Press Releases

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved