Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, România, au semnat un Memorandum de cooperare care stabilește cadrul oficial pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile științei, educației și culturii. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri desfășurate la USM, la care a participat și prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Vladimir Dolghi.

În cadrul întrevederii a fost reconfirmată participarea Universității de Stat din Moldova într-un parteneriat european care vizează depunerea unei propuneri de proiect în cadrul Programului Orizont Europa, orientată spre dezvoltarea durabilă regională. Reuniunea a fost dedicată identificării și structurării direcțiilor comune de cooperare internațională, cu accent pe agricultura inteligentă, securitatea alimentară, consolidarea rezilienței instituționale și societale, schimbul de expertiză și dezvoltarea de inițiative comune cu impact regional.

Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională al USM, și prof. dr. Ingrid Nicolaescu, coordonator CENAC, au evidențiat configurarea parteneriatului pentru această inițiativă europeană și importanța consolidării cooperării academice și de cercetare în vederea pregătirii unei propuneri competitive.

Dr. ing. Laurențiu Pavelescu, președintele Patronatului de Dezvoltare Durabilă România – Republica Moldova (PDDRM), a subliniat relevanța acestei colaborări pentru mediul de afaceri din Republica Moldova și România, evidențiind potențialul transferului de cunoștințe și al inovării în sprijinul dezvoltării economice. La rândul său, Radu Burduja, director executiv al Institutului Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței, a reiterat importanța cooperării cu societatea civilă pentru creșterea rezilienței la provocările societale actuale.

Memorandumul prevede implementarea de proiecte comune de cercetare, dezvoltarea și desfășurarea unor programe academice în parteneriat, publicarea în comun a rezultatelor științifice, precum și organizarea de conferințe, simpozioane, cursuri și alte activități de interes comun. Totodată, un accent deosebit este pus pe mobilitatea studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor și a personalului administrativ, la nivel de licență, masterat și doctorat.

Published Thursday February 19th, 2026

Announcements and Press Releases

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved