Administrația Universității de Stat din Moldova (USM), în colaborare cu Biserica „Întâmpinarea Domnului” a asigurat cu echipament vestimentar, ochelari și mănuși personalul tehnic al USM.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor Șarov a subliniat că viabilitatea parteneriatului dintre USM și Biserica „Întâmpinarea Domnului” se materializează în proiecte cu impact asupra comunității universitare. „Echipamentul vestimentar unic va contribui la promovarea instituției și, bineînțeles, la consolidarea colectivului.”

Pentru studenții cazați în căminele Universității de Stat din Moldova au fost donate seturi de lenjerie de pat. Totodată, angajaților din cămine le-au fost repartizate 35 de pachete sociale.

De asemenea, din 1 septembrie, 35 de angajați și studenți ai USM vor beneficia de masa de prânz gratuit.

Părintele Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” a menționat că a doua cea mai importantă lucrare a Bisericii este activitatea filantropică. În context, a mulțumit tuturor credincioșilor implicați în realizarea acestor proiecte, în special, dnei Lucia Malachi, care a donat materialul și dnei Anghelina Aleinic, care a realizat seturile de lenjerie de pat pentru studenți.

Menționăm că proiectul demarat de Administrația Universității de Stat din Moldova și Biserica „Întâmpinarea Domnului” va continua și va acoperi treptat și alte necesități existente în rândul studenților și angajaților USM.

Published Monday August 30th, 2021

Announcements and Press Releases

Mesajul USM de Ziua internațională a tineretului

USM adresează tradiționalul mesaj de felicitare de Ziua internațională a tineretului – sărbătoarea optimismului și tinereții, încrederii și independenței. Tinerețea este o perioadă minunată în viața...

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved