Un grup de studenți ai Facultatea Științe Economice, USM a câștigat un grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru Tineret, în cadrul programului de Granturi destinat asociațiilor studențești din Republica Moldova, ediția 2026.
 Tinerii fac parte din Consiliul Studenților Economiști (CSE) și au obținut finanțarea pentru proiectul intitulat „ECONOMY in Action: From Students to Leaders”. Inițiativa are drept scop dezvoltarea și susținerea inițiativelor studențești orientate spre formarea competențelor civice, leadershipului și comunicării instituționale în rândul studenților economiști.
 În cadrul programului de granturi au aplicat peste 20 de structuri de autoguvernare studențească din întreaga țară, iar CSE se numără printre cele trei organizații câștigătoare.
 Proiectul dezvoltat de către studenții CSE prevede mai multe programe și inițiative dedicate studenților, printre care:
 „SEL – School of Economic Leaders” – program de formare a viitorilor lideri din rândul studenților economiști;
 „Student pentru Student” – inițiativă de mentorat și învățare peer-to-peer;
 „Autostrada Economică” – program de schimb de bune practici între studenții din Republica Moldova și România;
 alte inițiative orientate spre dialog, dezvoltare organizațională și creșterea implicării studenților economiști în viața academică și socială.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociația Obștească „Caroma Nord”, organizație cu peste 20 de ani de experiență în activități civice și implicare comunitară, care va contribui la dezvoltarea și implementarea programelor planificate.
 De asemenea, Consiliul Studenților Economiști urmează să implementeze în acest an două proiecte de inițiative studențești în domeniul economic, cu o valoare totală de aproximativ 1 milion de lei, demonstrând o creștere constantă a implicării și a capacității de gestionare a proiectelor dedicate studenților.
 În acest context, tinerii din cadrul CSE adresează mulțumiri Universității de Stat din Moldova și Facultății de Științe Economice pentru deschidere, sprijin și colaborare. De asemenea, aceștia exprimă recunoștință Agenției Naționale pentru Tineret și Ministerului Educației și Cercetării pentru lansarea primului program de granturi destinat structurilor de autoguvernare studențească.
Published Friday March 6th, 2026

Announcements and Press Releases

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Mesajul de felicitare al USM de Ziua Cunoștințelor

Dragi studenți, stimați profesori și părinți! Universitatea de Stat din Moldova vă adresează cele mai calde felicitări cu ocazia Zilei Cunoștințelor și a începutului noului an...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved