Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a organizat ceremonia festivă de înmânare a diplomelor de absolvire pentru promoția programelor de master, forma de învățământ cu frecvență redusă. În cadrul evenimentului, 72 de absolvenți au primit diplomele care confirmă finalizarea studiilor de master în Administrație Publică și Relații Internaționale.

Pentru a celebra reușitele unei noi generații de profesioniști, la eveniment au fost prezenți, Otilia Dandara, prim-prorector USM; președinta Comisiei (parlamentare) pentru administrație publică și dezvoltare regională, Liliana Iaconi; Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub; decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, profesori și apropiații absolvenților.

Invitații și conducerea facultății au felicitat absolvenții pentru rezultatele obținute, subliniind că finalizarea studiilor de master reprezintă nu doar o realizare academică importantă, ci și începutul unei noi etape profesionale, în care cunoștințele și valorile dobândite vor contribui la dezvoltarea instituțiilor și a societății.

Ceremonia a reprezentat un moment simbolic de recunoaștere a efortului susținut depus de masteranzi, care au reușit să îmbine responsabilitățile profesionale și personale cu exigențele studiilor universitare avansate. Absolvenții au demonstrat angajament academic, spirit critic și capacitatea de a valorifica cunoștințele dobândite în domeniile relațiilor internaționale, științelor politice și administrației publice.

Performanțele lor reflectă calitatea procesului educațional oferit de FRIȘPA și angajamentul facultății pentru formarea specialiștilor competitivi și implicați social.

Published Thursday March 12th, 2026

Announcements and Press Releases

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved