Universitatea de Stat din Moldova va beneficia de un buget de 349.375,00 euro, în cadrul proiectului internațional WARIE, destinat dezvoltării capacităților de cercetare, inovare și cooperare internațională. 

Proiectul reprezintă o inițiativă strategică de cercetare și inovare, finanțată la nivel european, cu un buget total de 4,2 milioane de euro. Acesta este cel de-al șaptelea proiect din portofoliul Universității de Stat din Moldova finanțat prin programul Horizon Europe, confirmând capacitatea instituțională a USM de a accesa și implementa proiecte competitive la nivel european, precum și maturitatea echipelor de cercetare și eficiența mecanismelor interne de management al proiectelor.

În cadrul WARIE, reprezentanții USM implicați în acest proiect vor avea oportunitatea de a-și dezvolta competențe avansate în domenii emergente, de a se integra în proiecte internaționale de anvergură și de a construi parteneriate durabile cu instituții de prestigiu din țările participante, precum Armenia, Germania, Georgia, Franța, Suedia și Elveția.

Proiectul WARIE reunește instituții de referință din Europa și din regiunea Parteneriatului Estic, printre care: Institutul de Informatică și Probleme de Automatizare al Academiei Naționale de Științe a Armeniei (coordonator al proiectului); Universitatea de Stat din Erevan, Armenia; Universitatea Tehnică din Georgia; Universitatea de Stat „Ivane Javakhishvili” din Tbilisi, Georgia; Centrul German de Cercetare pentru Inteligență Artificială (DFKI), Germania; Universitatea Saarland, Germania; ESF – Fundația Europeană pentru Știință, Franța; INP Toulouse – Institutul Politehnic din Toulouse, Franța; Universitatea din Toulouse – UPSSITECH, școală de inginerie (afiliată), Franța; Universitatea din Geneva, Elveția; Universitatea Linköping, Suedia și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Published Wednesday March 18th, 2026

Announcements and Press Releases

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România – Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved