Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în perioada 20 – 21 martie,  lucrările Conferinței Internaționale Jean Monnet cu genericul „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică”, eveniment științific organizat în cadrul Proiectului „Educația civică pentru o democrație rezilientă” / „Civic Education for a Resilient Democracy” (Project 101239922 — CERD Jean Monnet „Centrul de Excelență”.

Lucrările conferinței au fost inaugurate prin discursuri susținute de: dr. hab., prof. univ. Georgeta Stepanov, prorector USM; dr. hab. prof univ. Gabriela Goudenhooft, Universitatea din Oradea și dr. hab. Ludmila Roșca, coordonator al Proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”.

Evenimentul a reunit 70 de cadre didactice, experți naționali și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile și  cercetători din 6 state: Republica Moldova, România, Ucraina, Polonia, Georgia, Vatican.

Agenda a inclus dezbateri structurate în cadrul a cinci paneluri, care au abordat subiecte de actualitate: europenizarea ca instrument al integrării statelor candidate și impactul crizelor globale asupra acestui proces; consolidarea instituțiilor statului de drept și rolul universității în întărirea rezilienței democratice; contribuția societății civile la dezvoltarea instituțiilor democratice și la promovarea democrației participative; schimbul de bune practici în administrația publică și europenizarea administrației publice locale; edificarea unei societăți incluzive prin educație civică și participare activă ș.a.

În cadrul evenimentului a fost lansată monografia „Sustenabilitatea democrației în condițiile insecurității regionale”, semnată de autori consacrați din spațiul academic european.

Published Monday March 23rd, 2026

Announcements and Press Releases

Profesorul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, în vizită academică la USM

În perioada 1 mai – 4 mai, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc, directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, s-a aflat într-o vizită academică...

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved