La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 26 martie, o conferință publică susținută de Excelența Sa, Dong Zhihua, Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dedicată evoluțiilor actuale din politica internațională.

Prezent la eveniment, decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, a evidențiat importanța organizării unor asemenea întâlniri pentru dezvoltarea academică și profesională a studenților, precum și pentru consolidarea dialogului intercultural și diplomatic.

Tema conferinței, „China la etapa actuală: dezvoltare și politică externă”, a oferit participanților o perspectivă amplă asupra evoluției relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, de la stabilirea acestora în anul 1992 până în prezent. În cadrul prezentării au fost abordate direcții esențiale precum cooperarea economică, digitalizarea, guvernanța globală și schimburile interumane. Totodată, a fost subliniată importanța respectului reciproc pentru suveranitate, precum și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Conferința a fost urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia studenții au adresat întrebări privind politica externă a Chinei și rolul acesteia în context global. Excelența Sa a încurajat studiul limbii și culturii chineze și a subliniat importanța consultării unor surse media diverse pentru formarea unei perspective echilibrate asupra evoluțiilor internaționale.

Tot astăzi, Excelența Sa, Ambasadoarea Dong Zhihua, a avut o întrevedere cu rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, în cadrul căreia au discutat perspectivele de dezvoltare a cooperării academice bilaterale. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea schimburilor de experiență pentru cadrele didactice și studenți, dezvoltarea cursurilor de limbă chineză, precum și oferirea de burse de doctorat pentru tinerii cercetători din cadrul USM.

Published Thursday March 26th, 2026

Announcements and Press Releases

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Mesajul de felicitare al USM de Ziua Cunoștințelor

Dragi studenți, stimați profesori și părinți! Universitatea de Stat din Moldova vă adresează cele mai calde felicitări cu ocazia Zilei Cunoștințelor și a începutului noului an...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved