În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții universității și să descopere programele de studii, etapele de admitere și avantajele de a studia #acasă. Activitățile desfășurate ieri, 28 martie, fac parte din campania „Învață în Moldova”, organizată la inițiativa Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

În regiunea de nord, la târgul educațional desfășurat la Edineț, USM a fost reprezentată de către rectorul instituției, Otilia Dandara, alături de reprezentanții facultăților. Aceștia au interacționat direct cu elevii din raioanele Edineț, Ocnița, Dondușeni, Briceni și Rîșcani, oferindu-le informații despre oferta educațională, oportunitățile de dezvoltare profesională și suportul oferit studenților pe parcursul studiilor.

Concomitent, la sudul țării, USM a fost prezentă prin reprezentanții facultăților, care au discutat cu sute de absolvenți din raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat și Basarabeasca. Vizitatorii au avut posibilitatea să afle detalii despre programele de studii, programele Erasmus+, dar și despre avantajele de a studia la cea mai mare universitate din Republica Moldova. USM este mai aproape decât crezi!

Alege să-ți faci studiile #acasă și devino #studentUSM!

Published Sunday March 29th, 2026

Announcements and Press Releases

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved