Deschiderea spre proiectele internaționale, diversificarea mobilităților cadrelor didactice și ale studenților reprezintă un deziderat, dar și o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, o cale sigură de dezvoltare, promovare și afirmare drept un centru regional și european de învățământ și cercetare.

În perioada 6-10 septembrie 2021, prorectorul USM, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru se află în deplasare de serviciu la Universitatea Côte d’Azur, Nice, Franța.

Universitatea de Stat din Moldova este membră a rețelei EMOJIE (Etude des Mouvements des Ordres Juridiques International et Européen) din cadrul Institutului Păcii și Dezvoltării (IdPD) a Universității Côte d’Azur, iar dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru este membru titular în Laboratorul Drept Internațional și European (LADIE).
Aceste structuri instituționale organizează, în perioada 6-10 septembrie, Școala de vară 2021 „Valorile și principiile dreptului internațional și european în contextul crizelor”. Criza sanitară actuală a dat o dimensiune particulară acestei tematici și asigură un context propice pentru a analiza raportul între crize și valorile și principiile dreptului internațional și european, echilibrul instituțional și relațiile între actorii societății internaționale. Școala de vară este construită pe două dimensiuni – prezența profesorilor din 21 de universități partenere și a doctoranzilor. În cadrul sesiunilor, doctoranzii vor avea posibilitatea să prezinte rezultatele propriilor cercetări și să interacționeze cu profesorii, pentru a primi sugestii și recomandări pentru teza de doctorat. La această ediție a Școlii de vară, USM este reprezentată de Iulian Moraru, doctorand la Facultatea de Drept.

În vederea intensificării prezenței Universității de Stat din Moldova în activitățile organizate de Universitatea Côté d’Azur, prorectorul USM, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru va avea, pe parcursul acestei săptămâni, întrevederi bilaterale cu Jean-Christophe Martin, directorul IdPD și Anne Millet-Devalle, directoarea LADIE. În cadrul acestor întâlniri, vor fi abordate subiecte ce se pliază pe proiecte de cercetare comune, proiecte COST și mobilități academice

Published Monday September 6th, 2021

Announcements and Press Releases

A început cea de-a treia ediție a workshop-ului „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, la USM

La Universitatea de Stat din Moldova au început lucrările workshop-ului „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, organizat în cadrul proiectului...

Cadrele didactice ale USM, certificate pentru formarea studenților în domeniul eticii și integrității academice

Cadrele didactice de la Facultatea de Drept și Facultatea de Istorie și Filosofie au primit Certificate pentru participare în calitate de formatori la cursul de Etică...

Academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române – Lecție publică la USM

„Există fapte și adevăruri morale obiective? Considerații cu privire la drepturile naturale.” 📅 17 februarie | 🕘 09:45 📍 Sala Senatului, USM Academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved