Aflat la cea de-a VIII-a ediție, „InterCulturalia” a reunit peste 200 de tineri din România, Franța, Maroc, Spania, Italia și Canada, printre care s-au regăsit și studenții noștri talentați, care au reprezentat cu succes Republica Moldova la acest eveniment academic de anvergură, dedicat dialogului intercultural și promovării cercetării științifice în rândul tinerilor.

Simpozionul a oferit un cadru propice pentru prezentarea unor lucrări științifice din domenii diverse, reflectând atât complexitatea temelor contemporane, cât și varietatea preocupărilor academice ale participanților. Comunicările susținute în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană au generat dezbateri, au stimulat gândirea critică și au facilitat schimbul de idei și bune practici între participanți din diferite spații culturale și academice.

Din partea universității, au participat studenți din cadrul mai multor facultăți, printre care: Litere; Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative; Drept; Istorie și Filosofie, care au avut oportunitatea de a-și valorifica rezultatele cercetării, de a-și dezvolta competențele de comunicare academică și de a interacționa într-un mediu internațional, cooperării și înțelegerii interculturale.

Studenții au fost ghidați de cadrele didactice Vitalina Bahneanu, Lia Butucel și Alina Slobodaniuc, care au contribuit la buna desfășurare a sesiunilor științifice și la menținerea unui dialog academic de înalt nivel, în colaborare cu colegi din România și din alte țări participante.

Published Monday April 6th, 2026

Announcements and Press Releases

Discursul decanului Facultății de Litere în ședința Senatului USM cu ocazia sărbătorii dedicate limbii române

Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu!” (Gheorghe Sion) Stimată doamnă președinte a Senatului, Stimate doamne și stimați domni senatori! E o tradiție frumoasă ședința solemnă a Senatului...

Limba noastră – sărbătoare a identității și demnității naționale

„Trăiască frumoasa și cumintea Limbă Română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie!” (Ion...

Inaugurarea Centrului didactic de educație interculturală la Facultatea de PȘESAS, USM

La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved