Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de elevi ai claselor a XII-a, interesați să-și continue studiile superioare în Republica Moldova.

În cadrul evenimentelor organizate sub egida campaniei naționale „Învață în Moldova”, reprezentanții USM au prezentat oferta educațională, programele moderne de studii, oportunitățile de dezvoltare profesională și avantajele vieții de student la cea mai mare universitate din țară.

Elevii din raioanele Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă au avut ocazia să discute direct cu cadre didactice și studenți ai USM, să afle detalii despre specialitățile disponibile, procesul de admitere, mobilitățile academice și perspectivele de carieră oferite de studiile universitare. Atmosfera interactivă a târgului a inclus sesiuni de orientare în carieră, ateliere practice și masterclass-uri dedicate alegerii profesiei potrivite.

Participarea Universității de Stat din Moldova la aceste evenimente face parte din eforturile constante ale instituției de a fi mai aproape de viitorii studenți, sprijinindu-i să ia decizii informate privind parcursul lor academic și profesional.

Târgurile universitare sunt organizate în cadrul campaniei naționale inițiate de Ministerul Educației și Cercetării, care își propune să încurajeze absolvenții de licee să aleagă studiile superioare în Republica Moldova și să-și construiască viitorul acasă.

Published Monday April 6th, 2026

Announcements and Press Releases

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved