Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și proiectelor educaționale interculturale. Implementarea acestuia va fi coordonată de Școala de Administrație Publică din cadrul USM și se adresează cadrelor didactice, cercetătorilor, precum și tuturor celor interesați de domeniul științific.

Parteneriatul prevede dezvoltarea mobilităților academice pentru profesorii implicați în predare și cercetare, susținerea dezvoltării profesionale, organizarea de simpozioane, conferințe, cursuri de scurtă durată și întâlniri tematice, precum și derularea de programe de cercetare aplicativă și instruire continuă. Totodată, colaborarea va facilita schimbul de informații privind evoluțiile din domeniul predării, formării și cercetării în cadrul ambelor instituții.

Această inițiativă se înscrie în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților autorităților publice și a funcționarilor publici din Republica Moldova”, implementat de Școala de Administrație Publică din cadrul USM, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, pentru perioada aprilie 2024 – martie 2027.

Published Monday April 6th, 2026

Announcements and Press Releases

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved