Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul juridic franco-român de studii europene din cadrul Universității din București, eveniment ce a reunit tineri din universități franceze membre ale Consorțiului juridic francofon.

Competiția a adus împreună zece echipe provenind din instituții de învățământ superior din Franța și din universități partenere ale consorțiului, din care USM face parte începând cu octombrie 2025. Tema provocatoare a ediției – „Putem noi coloniza planeta Marte?” – a pus la încercare creativitatea, capacitatea de argumentare și abilitățile oratorice ale participanților, care au susținut discursuri pro și contra în fața unui juriu format din profesori ai universităților franceze.

Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de conf. univ. Vitalina Bahneanu, reprezentanta USM în cadrul Consorțiului juridic francofon, împreună cu echipa de studenți ai Filierii Francofone de Drept.

Prin prestația lor convingătoare, discursurile bine structurate și nivelul înalt de pregătire academică, studenții USM au demonstrat excelență, spirit competitiv și capacitatea de a performa într-un mediu universitar internațional, contribuind la consolidarea vizibilității și imaginii USM în spațiul academic francofon.

Published Wednesday April 8th, 2026

Announcements and Press Releases

Cel mai bun debut în chimie, anul 2020

Luni, 23 noiembrie 2020, la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a USM s-a desfăşurat concursul „Cel mai bun debut în chimie – 2020”, dedicat Zilei...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM, mereu în acțiune: retrospectiva activităților dedicate Zilei Internaționale a Studenților

Facultatea de Matematică și Informatică este una dintre cele mai frumoase și active echipe universitare care știe să armonizeze perfect activitățile de studii și cercetări cu...

Curs interuniversitar de training ”Înțelegerea principalelor probleme ale politicilor Uniunii Europene din domeniul educație-cercetare-inovație”

Dragi studenți, tineri profesioniști și comunitate academică, Este plăcerea noastră să vă informăm că primul curs interuniversitar de training din cadrul proiectului ”Integrarea economică a Republicii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved