Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie al USM. Sinteza a fost elaborată la tema România și Puterile Aliate (Anglia și Franța) în ajunul și primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial (1938–1941), la specialitatea: 611.02 – Istoria românilor (pe perioade), în cadrul proiectului de postdoctorat cu același titlu, finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), în cadrul Programului de postdoctorat pentru anii 2024–2025 (24.00208.0807.10/PD II).

Consultant științific: Gheorghe COJOCARU, doctor habilitat, conferențiar universitar, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.

Seminarul va avea loc la data de 16 aprilie, ora 15:00, Institutul de Istorie al USM (str. Academiei 3/2), sala 18.

Published Wednesday April 8th, 2026

Announcements and Press Releases

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved