Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor universitar,doctor habilitat Galina Lupașcu, membru corespondent în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, exprimând înalta apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științei.

În mesajul său, rectorul a subliniat că acest moment aniversar reprezintă o oportunitate de a evidenția un parcurs profesional exemplar, marcat de rigoare, perseverență și devotament față de cercetare. Activitatea științifică a doamnei Galina Lupașcu, în special în domeniul geneticii, a adus rezultate valoroase atât pe plan teoretic, cât și aplicativ, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetărilor și la consolidarea prestigiului academic la nivel național și internațional.

Totodată, a fost evidențiat rolul său esențial în promovarea unor concepții inovatoare privind interacțiunea plantelor cu patogenii, identificarea mecanismelor de reziliență și rezistență la maladii, precum și în dezvoltarea unor genotipuri noi, cu potențial biologic înalt, adaptate provocărilor mediului. Prin întreaga sa activitate, doamna Galina Lupașcu se afirmă drept un model de profesionalism, integritate și excelență academică pentru comunitatea universitară.

În încheiere, rectorul USM i-a transmis urări de sănătate, bunăstare, noi realizări științifice și împliniri personale, exprimându-și convingerea că rezultatele sale vor continua să inspire generațiile viitoare de cercetători.

Published Wednesday April 8th, 2026

Announcements and Press Releases

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved