Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova. 

Din bugetul DRRM, pot fi finanțate proiecte care derulează activități în sprijinul cetățenilor, pe domeniile: Cultură, Mass-media, Educație, Societatea civilă, Spiritualitate și tradiție.

Printre beneficiari pot fi: asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, organizațiile neguvernamentale, persoanele fizice autorizate, precum și persoanele juridice de drept public sau privat, din România și din afara frontierelor țării. 

Cererile de finanțare, pot fi transmise prin e-mail (scan, JPG, PDF), până la data de 3 mai, ora 23:59, la adresa: programe@drrm.gov.ro și trebuie să respecte condițiile menționate în Ghidul de finanțare nerambursabilă, publicat, în secțiunea cu documente necesare acordării de finanțare nerambursabilă.

Mai multe detalii, găsiți în anunțul – https://drrm.gov.ro/w/5322-2/ 

Totodată, pentru a sprijini potențialii beneficiari în procesul de aplicare, DRRM organizează o serie de sesiuni de informare, în perioada 27-30 aprilie 2026, desfășurate în Republica Moldova.

Programul sesiunilor include:

  • 27 aprilie 2026, ora 13:00 – Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, Aula „Regina Maria”;
  • 28 aprilie 2026, ora 12:00 – Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, Aula „Regina Maria”;
  • 29 aprilie 2026, ora 11:00 – Bălți, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
  • 30 aprilie 2026, ora 12:00 – Cahul, Palatul de Cultură „Nicolae Botgros”.

Reprezentanții DRRM vor oferi clarificări privind condițiile de eligibilitate, procesul de aplicare și elaborarea proiectelor, precum și răspunsuri la întrebările participanților.

Astfel, Universitatea de Stat din Moldova încurajează cadrele didactice, cercetătorii și structurile universitare să participe la sesiunile de informare și să valorifice această oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea de proiecte relevante la nivel național și regional.

Published Wednesday April 22nd, 2026

Announcements and Press Releases

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved