Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate la Soroca și Hîncești, în cadrul Campaniei „Învață în Moldova”, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

La evenimentul din Soroca, USM a fost reprezentată de Institutul de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Matematică și Informatică și Facultatea de Fizică și Inginerie. Elevii din raioanele Soroca, Florești, Drochia, Șoldănești și Rezina au avut ocazia să discute direct cu echipa universității despre programele de studii care îi interesează. Cei care încă nu au luat o decizie privind continuarea studiilor au beneficiat de sesiuni de ghidare în carieră, susținute de Centrul de Ghidare în Carieră și Relații cu Publicul al USM.

În cadrul târgului de la Hîncești, elevii claselor absolvente din raioanele Hîncești, Ialoveni, Leova și Cimișlia au interacționat cu reprezentanții Facultății de Biologie și Geoștiințe, Facultății de Litere și Facultății de Matematică și Informatică. Totodată, studenții noștri de la Autoguvernării Studenților le-au prezentat câteva dintre experiențele de a fi student USM și care sunt avantajele de a studia #acasă – la cea mai mare universitate din țară.

Participarea la aceste evenimente reflectă preocuparea constantă a universității de a fi mai aproape de viitorii studenți și de a-i sprijini în luarea unor decizii informate privind parcursul lor academic și profesional.

USM este mai aproape decât crezi. Alege să studiezi #acasă și devino parte a comunității academice USM-iste!

Published Monday April 27th, 2026

Announcements and Press Releases

Invitație la Conferința Științifică Internațională , organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În perioada 19-20 noiembrie 2020, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM organizează Conferința Științifică Internațională „Școala Internațională de Metodologie în Științele Socioumane”, ediția a IV-a...

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved