Distinși colegi,

Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Școala Doctorală Științe Juridice și Economie din cadrul Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Asociația „Conștiință și Libertate”.  

Evenimentul va avea loc mâine, 30 aprilie 2026, începând cu ora 09:30, în format fizic, în incinta sălii Polivalente a căminului USM, str. Hîncești.

Acesta își propune să aducă în prim-plan o tematică de actualitate privind libertatea de conștiință, analizată din perspective interdisciplinare – etică, juridică, politică și religioasă. Conferința va constitui o platformă academică de dialog și reflecție asupra provocărilor contemporane, facilitând schimbul de idei între cercetători, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile. 

În cadrul evenimentului vor avea loc comunicări în plen susținute de personalități academice și reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor de profil din Republica Moldova, România, SUA și alte state.

Conferința științifică se adresează mediului academic, doctoranzilor, cercetătorilor, practicienilor din domeniul juridic, reprezentanților autorităților publice, precum și tuturor celor interesați de problematica libertății de conștiință în societatea contemporană.

Programul complet al conferinței este disponibil aici. 

Vă așteptăm! 

Published Wednesday April 29th, 2026

Announcements and Press Releases

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved