Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul USM, Otilia Dandara, și cu prorectorul USM, Vladimir Kulcițki, în cadrul căreia au fost trasate noi direcții de colaborare, menite să apropie cultura elenă de comunitatea academică.

Discuția s-a axat pe promovarea și susținerea noii programe din cadrul Facultății de Litere – Traducere și interpretare (limba engleză și greacă), care răspunde unei necesități pe piața muncii de formare a specialiștilor capabili să faciliteze comunicarea. La întrevedere a participat și decanul facultății, Ludmila Usatîi, care a subliniat importanța acestei cooperări în contextul interesului studenților pentru specialitatea lansată recent la USM.

Totodată, oficialii au discutat despre dezvoltarea unor noi inițiative în ceea ce privește mobilitățile academice pentru studenți și cadre didactice din ambele țări, menite să faciliteze schimbul de experiență și extinderea ofertei educaționale.

Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Elene își propun ca acest parteneriat să devină un pilon de referință pentru viitoarele proiecte educaționale și culturale comune.

Published Wednesday April 29th, 2026

Announcements and Press Releases

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved