Conferințele FRIȘPA – evenimentul care aduce în fața studenților USM personalități marcante ce relatează despre parcursul lor profesional și succesul în carieră. Iată că și astăzi, 30 aprilie, studenții Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, au participat la o prelegere publică susținută de către Paul Dziatkowiec, Director de Mediere și Sprijin pentru Pace în cadrul Centrului pentru Politica de Securitate din Geneva.

Oficialul a vorbit despre „Medierea conflictelor într-un context global turbulent: tendințe și perspective”, oferind o viziune aplicată asupra mecanismelor contemporane de gestionare a conflictelor. Tema ține de transformările profunde ale mediului internațional, marcat de instabilitate geopolitică, multiplicarea actorilor implicați și complexitatea tot mai mare a disputelor contemporane. 

În deschiderea evenimentului, Alexandru Solcan, decanul FRIȘPA, a subliniat importanța implicării active a studenților în astfel de inițiative academice, îndemnându-i să valorifice fiecare oportunitate de învățare: „Pentru a deveni o personalitate, este nevoie de creștere și formare continuă, iar acest proces începe încă de pe băncile facultății. Fiți activi, implicați și deschiși spre cunoaștere.”

Paul Dziatkowiec, ocupă funcția de Director de Mediere și Sprijin pentru Pace la Centrul pentru Politica de Securitate din Geneva, încă din 2021. Este un diplomat cu experiență și mediator de conflicte. După peste un deceniu petrecut în serviciul diplomatic australian, în diverse medii afectate de conflicte, și-a continuat cariera, în ultimii doisprezece ani, în domeniul medierii și al construirii păcii. Cariera sa diplomatică a inclus misiuni în Africa, Orientul Mijlociu și Pacific.

Published Thursday April 30th, 2026

Announcements and Press Releases

Alegerea experților externi, membri ai CDSI al USM

Joi, 18 iunie 2020, la USM s-a desfășurat ședința Senatului USM. Una dintre chestiunile-cheie de pe ordinea de zi au constituit-o alegerile a doi experți externi...

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved