Conferințele FRIȘPA – evenimentul care aduce în fața studenților USM personalități marcante ce relatează despre parcursul lor profesional și succesul în carieră. Iată că și astăzi, 30 aprilie, studenții Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, au participat la o prelegere publică susținută de către Paul Dziatkowiec, Director de Mediere și Sprijin pentru Pace în cadrul Centrului pentru Politica de Securitate din Geneva.

Oficialul a vorbit despre „Medierea conflictelor într-un context global turbulent: tendințe și perspective”, oferind o viziune aplicată asupra mecanismelor contemporane de gestionare a conflictelor. Tema ține de transformările profunde ale mediului internațional, marcat de instabilitate geopolitică, multiplicarea actorilor implicați și complexitatea tot mai mare a disputelor contemporane. 

În deschiderea evenimentului, Alexandru Solcan, decanul FRIȘPA, a subliniat importanța implicării active a studenților în astfel de inițiative academice, îndemnându-i să valorifice fiecare oportunitate de învățare: „Pentru a deveni o personalitate, este nevoie de creștere și formare continuă, iar acest proces începe încă de pe băncile facultății. Fiți activi, implicați și deschiși spre cunoaștere.”

Paul Dziatkowiec, ocupă funcția de Director de Mediere și Sprijin pentru Pace la Centrul pentru Politica de Securitate din Geneva, încă din 2021. Este un diplomat cu experiență și mediator de conflicte. După peste un deceniu petrecut în serviciul diplomatic australian, în diverse medii afectate de conflicte, și-a continuat cariera, în ultimii doisprezece ani, în domeniul medierii și al construirii păcii. Cariera sa diplomatică a inclus misiuni în Africa, Orientul Mijlociu și Pacific.

Published Thursday April 30th, 2026

Announcements and Press Releases

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved