În ultimii ani, studenții noștri devin tot mai familiarizați cu sistemul administrativ public al țării, datorită participării lor la programul de stagii organizat la inițiativa Guvernului Republicii Moldova. Astăzi, universitatea noastră a găzduit o sesiune de informare, în cadrul căreia tinerii au fost încurajați să aplice la cea de-a V-a ediție a Programului de stagii în sistemul administrativ public.

În deschiderea sesiunii, prorectorul pentru activitate didactică și studențească, Georgeta Stepanov, a subliniat importanța implicării tinerilor în procesele administrative și rolul acestora în modernizarea instituțiilor statului, încurajându-i să fie cât mai activi pentru a acumula experiența necesară unei cariere de succes – acasă.

De asemenea, reprezentanți ai partenerilor instituționali și ai autorităților publice au prezentat oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de program, precum și impactul pe care tinerii îl pot avea asupra procesului decizional și a implementării politicilor publice.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de discuții informale, oferind studenților posibilitatea de a interacționa direct cu reprezentanții instituțiilor implicate și de a obține informații suplimentare despre procesul de aplicare.

Cei interesați, sunt încurajați să accese platforma informativă – https://eu4moldova.eu/support-for-eu-integration-ro/#internship pentru a afla mai multe detalii.

 

Published Thursday April 30th, 2026

Announcements and Press Releases

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

La USM au început lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”

Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved