Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Otilia Dandara  și prorectorul pentru relații internaționale, Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Ulvi Bakhshaliyev.

Dialogul s-a axat pe dezvoltarea unui parteneriat între USM și instituțiile de învățământ superior din Azerbaidjan. Printre direcțiile prioritare discutate se numără creșterea numărului de studenți din Azerbaidjan la USM, inclusiv prin prelungirea contractelor de studii, precum și diversificarea ofertei educaționale prin programe recomandate și adaptate intereselor acestora.

Au fost discutate și oportunitățile de studiere în limba engleză și română, inclusiv promovarea limbii române ca element de integrare academică pentru studenții internaționali.

La finalul întrevederii, părțile și-au reafirmat interesul pentru dezvoltarea unor relații bilaterale durabile, orientate spre proiecte comune și inițiative academice care să faciliteze cooperarea instituțională și mobilitatea studenților între cele două țări.

Published Monday May 4th, 2026

Announcements and Press Releases

Program de formare în programare gratuit pentru tinerii din Republica Moldova

Platforma estoniană de educație tech //kood Moldova anunță deschiderea aplicațiilor pentru primul său Sprint de Selecție din Moldova. Programul se adresează tuturor celor care își doresc...

Pregătit(ă) pentru admitere? Aici găsești toate informațiile.

Dragi candidați, viitori #StudențiUSM-iști, Acum aveți o misiune importantă – decideți calea voastră profesională! Alegerea perfectă este @Universitatea de Stat din Moldovă, pentru că aici poate...

Universitatea de Stat din Moldova, recompensată cu prestigiosul Technological Transfer Award și 16 medalii la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026

Universitatea de Stat din Moldova a consemnat o realizare deosebită în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2026 — unul dintre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved