Universitatea de Stat din Moldova reconfirmă statutul de lider în domeniul cercetării, după ce șase dintre cei zece beneficiari ai Programului de Burse oferit de Fondul Mondial al Savanților (FMS) sunt doctoranzi ai instituției. Ediția 2026, a fost dedicată susținerii cercetătorilor aflați la început de carieră. 

Proiectele câștigătoare acoperă domenii precum energia, schimbările climatice, tehnologia produselor alimentare și agricultura, știința materialelor, poluarea culturală și economia, având un impact asupra dezvoltării durabile a Republicii Moldova.

Cei șase doctoranzi ai USM care au obținut bursele FMS sunt:

  • Ecaterina BELEAEV (Institutul de Fizică Aplicată / USM) – Clustere de coordonare carboxilat Co-4f avansate: de la design molecular la materiale funcționale
  • Aliona BOTNARI (Institutul de Ecologie și Geografie / USM) – Variabilitatea spațio-temporală și tendințele înghețurilor periculoase la nivelul solului în Republica Moldova în condițiile schimbărilor climatice
  • Veronica CHEPTENE (Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice / USM) – Protecția memoriei istorice și a demnității umane în contextul poluării culturale: mecanisme juridice pentru consolidarea rezilienței democratice
  • Arcadie FRON (Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor / USM) – Dezvoltarea unui sistem vibro-acustic pentru detectarea nedistructivă a larvelor dăunătoare arborilor, precum Zeuzera pyrina
  • Carolina GRIGORASH (Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică / USM) – Sinteza, caracterizarea și aplicațiile unor produse noi cu proprietăți antioxidante, antimicrobiene și citotoxice pe bază de produse apicole și polimeri naturali
  • Corina GLIBICIUC (Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor / USM) – Abordări biotehnologice pentru identificarea și aplicarea substanțelor kairomonale în vederea sporirii potențialului de parazitare al entomofagului Bracon hebetor în condițiile schimbărilor climatice

Felicităm cercetătorii noștri pentru această performanță remarcabilă și le dorim succes în implementarea proiectelor. Rezultatele lor vor contribui, fără îndoială, la inovarea cercetării științifice. 

Published Tuesday May 5th, 2026

Announcements and Press Releases

Aviz privind susținerea tezei de doctor habilitat în științe economice

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei doctor habilitat în științe economice, cu tema: Metodologia contabilităţii şi raportării financiare ȋn contextul paradigmei inovaţionale...

Peste 50 de puieți de sakura „Yoko” au fost plantați la Grădina Botanică a Universității de Stat din Moldova

Peste 50 de puieți de sakura din varietatea „Yoko” au fost plantați astăzi, 10 martie, în Grădina Botanică a Universității de Stat din Moldova, în cadrul...

Studenții USM în vizită la Parlamentul Republicii Moldova

Viitorii juriști formați la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova au vizitat Parlamentul Republicii Moldova, unde au avut oportunitatea de a se familiariza...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved