Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 05 mai, înaltul forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului de drept în Republica Moldova”, dedicat aniversării a 85 de ani de viață, 70 de ani de activitate profesională și 50 de ani de activitate științifică ale distinsului doctor habilitat în drept, profesor universitar Gheorghe Costachi.

Simbol al științei juridice din Republica Moldova, Gheorghe COSTACHI este considerat un adevărat fondator al teoriei edificării statului de drept în Republica Moldova, remarcându-se prin contribuții fundamentale la formarea școlii științifice în domeniul dreptului și pregătirea generațiilor de specialiști de înaltă calificare.

În deschiderea evenimentului Victor Juc, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei și director al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), a evidențiat rolul fundamental al profesorului Gheorghe Costachi în formarea gândirii juridice contemporane și în dezvoltarea cercetării științifice în domeniul dreptului.

Acad. Ion Guceac, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei a prezentat monografiile semnate de jubiliar, subliniind valoarea științifică și impactul acestora asupra doctrinei juridice naționale.

Mesaje de prețuire și recunoștință i-au fost aduse Domniei sale de personalități notorii ale mediului academic, reprezentanți ai autorităților publice, ai bisericii ortodoxe, precum și discipoli ai profesorului.

De-a lungul a cinci decenii de cercetare, profesorul Gheorghe COSTACHI a publicat peste 500 de articole științifice și a contribuit la elaborarea a 45 de monografii, manuale și lucrări didactice, consolidând fundamentul teoretic al științei juridice. A contribuit și la formarea cadrelor științifice de înaltă calificare, iar în prezent continuă să îndrume noi generații de cercetători.

Prin întreaga sa activitate, profesorul Gheorghe Costachi rămâne o personalitate emblematică a mediului academic din Republica Moldova, un model de excelență profesională, integritate și devotament față de știință și societate.

Published Wednesday May 6th, 2026

Announcements and Press Releases

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Cercetătorii USM se întorc acasă cu un „bagaj” plin de recunoaștere internațională: 29 de distincții obținute la EUROINVENT, desfășurat la Iași!

Palmaresul universității cuprinde 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 12 medalii de bronz și 9 diplome de excelență. Premiile au fost obținute în cadrul...

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved