În perioada 08–10 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a echipei Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), organizată în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.

Activitățile desfășurate au avut drept scop evaluarea progresului proiectului, coordonarea activităților aferente perioadei de implementare IV, optimizarea proceselor experimentale și consolidarea cooperării dintre partenerii proiectului.

Programul reuniunii a inclus sesiuni tehnice de lucru privind implementarea activităților proiectului;  prezentarea progresului și a rezultatelor obținute; vizite tehnice la Laboratorul de Cercetări Științifice Algologie „V. Șalaru” al USM; discuții privind realizarea livrabilelor specifice; identificarea direcțiilor de cooperare și dezvoltare viitoare și activități de vizibilitate și promovare a proiectului.

În cadrul sesiunilor tehnice, partenerii au discutat aspecte privind cultivarea biomasei algale pe ape reziduale provenite din sistemele recirculante de acvacultură (RAS); utilizarea biomasei algale în formularea furajelor pentru pești; evaluarea efectelor cantitative și calitative asupra creșterii și calității peștilor și perspectivele de implementare practică a tehnologiei dezvoltate.

Totodată, în data de 09 mai 2026, echipele proiectului au efectuat o vizită la un producător de pește din Republica Moldova, unde au fost prezentate rezultatele obținute și au fost discutate posibilitățile de implementare practică a tehnologiilor dezvoltate în cadrul proiectului.

Suplimentar, în cadrul vizitei de lucru, dr., șef lucrări Gabriel-Ionut Plavan, conducător de proiect,  reprezentant al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a participat la ședința organizată de Universitatea de Stat din Moldova în comun cu Federația Fermierilor din Republica Moldova, unde a prezentat principalele rezultate obținute în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”. În cadrul discuțiilor au fost abordate oportunitățile de transfer tehnologic și implementare practică a soluțiilor inovatoare dezvoltate în proiect, fiind analizate perspectivele utilizării biomasei algale și ale tehnologiilor ecologice în sectorul agroalimentar și acvacultural din Republica Moldova. Participanții au evidențiat importanța colaborării dintre mediul academic și sectorul economic pentru promovarea unor tehnologii sustenabile și eficiente în agricultura și acvacultura națională.

Prin activitățile desfășurate, proiectul contribuie la promovarea soluțiilor sustenabile pentru acvacultură, dezvoltarea cooperării transfrontaliere și consolidarea legăturii dintre cercetare, inovare și mediul economic.

www.ro-md.net

Proiectul are o durată de 18 luni.

Valoarea totală a proiectului: 320 553,55 EUR.

Valoarea contractată (90%): 288 498,18 EUR.

Valoarea contractată aferentă Universității de Stat din Moldova: 130 583,84 EUR.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail: sergiudobrojan84@yahoo.com, tel. 068605789.

Published Tuesday May 12th, 2026

Announcements and Press Releases

USM și Federația Fermierilor din Republica Moldova vor coopera pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată...

Invitație Seminar

Prof. Tobias A. Stüdemann, directorul oficiului de relații cu Europa de Est a Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin) este în vizită la USM și...

Practica transfrontalieră în asistența socială – Ediția a VI-a, un spațiu al dialogului academic și al formării profesionale internaționale

În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved