Performanța academică a fost celebrată în cadrul Galei „Top 100 Studenți ai anului I”, un eveniment organizat la inițiativa Autoguvernării Studenților USM. Proiectul și-a propus să onoreze tinerii care s-au remarcat prin rezultate remarcabile încă din primul semestru de studii. 

Cei peste 100 de premianți au demonstrat o dedicare exemplară, devenind veritabile modele de perseverență pentru întreaga comunitate universitară. Prezentă la eveniment, Rectorul USM, Otilia Dandara, i-a felicitat pe studenți pentru reușitele obținute, subliniind angajamentul instituției de a susține activ tinerii care promovează valorile excelenței academice.

Pe lângă recunoașterea meritelor, tinerii au fost încurajați să se implice activ în proiectele universitare, valorificându-și astfel potențialul și spiritul de inițiativă – trăsături definitorii ale identității unui student USM-ist.

Published Tuesday May 12th, 2026

Announcements and Press Releases

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved