Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor politice și administrative, precum și promovarea metodelor moderne de analiză și investigare academică. Programul a oferit participanților oportunitatea de a se familiariza cu practici și instrumente contemporane utilizate în mediul universitar internațional, cu accent pe cercetarea aplicată și interdisciplinară.

Evenimentul, desfășurat în perioada 11-14 mai 2026, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a reunit specialiști, cadre didactice și cercetători interesați de noile tendințe din domeniul cercetării academice. Programul a fost organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Ambasada SUA în Republica Moldova.

Pe parcursul activităților, participanții au beneficiat de sesiuni teoretice și practice dedicate metodelor moderne de cercetare utilizate în universitățile americane. Cursul a fost susținut de profesoara Alla Roșca, de la Universitatea Xavier din Louisiana, SUA, care a facilitat un amplu dialog privind aplicarea metodelor de cercetare calitative, cantitative și mixte în domeniul administrației publice și al științelor politice din Republica Moldova.

Unul dintre subiectele centrale abordate în cadrul programului a vizat utilizarea Inteligenței Artificiale în cercetare. Participanții au analizat modul în care instrumentele bazate pe inteligență artificială pot eficientiza colectarea și procesarea datelor, respectând, în același timp, standardele de etică și rigoare științifică. Totodată, au fost discutate modalități de integrare a acestor tehnologii în procesul educațional, pentru a transforma metodele moderne de cercetare în instrumente atractive pentru noile generații de studenți.

În cadrul ceremoniei de înmânare a certificatelor, directorul Școlii de Administrație Publică, Sergiu Palihovici, a menționat că finalizarea cursului reprezintă nu doar încheierea unui program de instruire, ci și consolidarea unei comunități de profesioniști dedicați cercetării bazate pe dovezi și schimbului de bune practici academice.

La rândul său, prorectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Valentina Prițcan, a evidențiat importanța unor asemenea inițiative pentru consolidarea competențelor de cercetare și dezvoltarea unei culturi academice moderne, fundamentate pe colaborare, inovație și cooperare internațională.

Prin astfel de inițiative, instituțiile organizatoare își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea cercetării științifice din Republica Moldova și la alinierea acesteia la standardele academice internaționale.

Published Friday May 15th, 2026

Announcements and Press Releases

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved