Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor politice și administrative, precum și promovarea metodelor moderne de analiză și investigare academică. Programul a oferit participanților oportunitatea de a se familiariza cu practici și instrumente contemporane utilizate în mediul universitar internațional, cu accent pe cercetarea aplicată și interdisciplinară.

Evenimentul, desfășurat în perioada 11-14 mai 2026, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a reunit specialiști, cadre didactice și cercetători interesați de noile tendințe din domeniul cercetării academice. Programul a fost organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Ambasada SUA în Republica Moldova.

Pe parcursul activităților, participanții au beneficiat de sesiuni teoretice și practice dedicate metodelor moderne de cercetare utilizate în universitățile americane. Cursul a fost susținut de profesoara Alla Roșca, de la Universitatea Xavier din Louisiana, SUA, care a facilitat un amplu dialog privind aplicarea metodelor de cercetare calitative, cantitative și mixte în domeniul administrației publice și al științelor politice din Republica Moldova.

Unul dintre subiectele centrale abordate în cadrul programului a vizat utilizarea Inteligenței Artificiale în cercetare. Participanții au analizat modul în care instrumentele bazate pe inteligență artificială pot eficientiza colectarea și procesarea datelor, respectând, în același timp, standardele de etică și rigoare științifică. Totodată, au fost discutate modalități de integrare a acestor tehnologii în procesul educațional, pentru a transforma metodele moderne de cercetare în instrumente atractive pentru noile generații de studenți.

În cadrul ceremoniei de înmânare a certificatelor, directorul Școlii de Administrație Publică, Sergiu Palihovici, a menționat că finalizarea cursului reprezintă nu doar încheierea unui program de instruire, ci și consolidarea unei comunități de profesioniști dedicați cercetării bazate pe dovezi și schimbului de bune practici academice.

La rândul său, prorectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Valentina Prițcan, a evidențiat importanța unor asemenea inițiative pentru consolidarea competențelor de cercetare și dezvoltarea unei culturi academice moderne, fundamentate pe colaborare, inovație și cooperare internațională.

Prin astfel de inițiative, instituțiile organizatoare își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea cercetării științifice din Republica Moldova și la alinierea acesteia la standardele academice internaționale.

Published Friday May 15th, 2026

Announcements and Press Releases

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată al USM: Evaluarea potențialului științific și a infrastructurii de cercetare

În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul...

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved